top of page
Poza scriitoruluiCase Lemn Bernard

Totul incepe cu proiectul casei


De cele mai multe ori avem deja în minte casa de vacanță mult visată cu mult înainte de a începe să o construim. Așa pornește totul, visând cu ochii deschiși despre cum vă fi livingul, cât de mare bucătăria și daca să fie închisă sau deschisă, de câte dormitoare am avea nevoie - și întotdeauna vom lua în calcul prietenii dragi ce ne vor vizita în weekend, și părinții, apoi copiii. Schițăm cu frenezie, desenele mai riguroase sau, din contră, artistice, se pun la păstrare și se refac din timp în timp pe măsură ce ne apropiem de împlinirea visului.


Odată ajunși foarte aproape de momentul acela vine firesc întrebarea oare cât m-ar costa o astfel de casa? Și cum ar arata în realitate ce am schițat eu pe hârtie?

Rolul nostru, aici la Case Lemn Bernard, este să preluăm ideea voastră și să o concretizam într-un proiect realizat de profesioniștii lemnului. Să transpunem ideile voastre, visul romantic într-un proiect de casă rezistentă și corect realizată. Odată cu acest pas, următoarea etapa ne vă conduce către preț, buget.


De aceea, daca v-ați decis deja pentru alegerea unei case din lemn masiv, fie din bușteni sau din grinzi masive, următorul pas este să aveți un proiect corect realizat pentru o cotație de preț la fel de corectă.


Trimiteți-ne schița voastră să o transpunem într-un software specializat (SEMA) și vă vom trimite cea mai corectă și bună ofertă de preț.

Costul proiectului se vă deduce din prețul casei construite cu noi. În cazul în care alegeți să produceți casa cu altă societate, nu este nicio problemă. Proiectul comandat vă aparține și va fi foarte util pe mai departe în întocmirea dosarului de autorizare, atunci când va veni vremea acestuia.




420 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page